Ce nu te omoara, te invata sa iubesti...

Daca mi-ar fi spus cineva acum doi ani ca ma voi plimba in Cismigiu la bratul unei foste iubiri, as fi zis ca nu e in toate mintile. Nu exista absolut nici o sansa sa se intample asa ceva si nici eu nu cred ca eram pregatita pentru asta.

Ramasesera in aer vreo cateva lucruri nerostite, vechi suparari, libertati prost intelese si o despartire cam neoficiala. Sa nu mai vorbim de crunta dezamagire care a urmat. Amandoi plecaseram din Constanta, e drept, in ani diferiti si cu treburi diferite, ca sa nu mai stim de multe, si ne cam chinuiseram, aproape reusind cu brio sa ingropam ceea ce definea o mare iubire. Poate ca trecusem de nenumarate ori unul pe langa altul prin traficul din Bucuresti, asa cum trec cinicii pe langa romantici, fara sa se recunoasca unii pe ceilalti, dar, in fapt, avand atatea idei in comun si acelasi mers zvelt printre amintiri impartasite doar la o betie a simturilor.

FANTOMA UNEI MADELEINE

Desi el e insurat, cu chiar femeia pentru care m-a parasit, iar eu implicata intr-o alta relatie, in seara cand ne-am intalnit, plimbat, amintit si stat de vorba ca doi prieteni vechi, ne-am sarutat la plecare. A fost un sarut in toata regula.