Au trecut 50 de ani și 22 de filme de la primul Martini shaken, not stirred – cea mai bună ocazie pentru reînnoirea colecției. De fapt, de a le avea pe toate într-un singur pachet și în variantă Blu-Ray + peste 130 de ore de filmări bonus. Ia-l de pe Amazon.

Credeam că mi-am dezvoltat imunitatea în faţa drăgălăşeniei micuţelor păsări acvatice ce dansează şi cântă. Se pare că am subestimat talentul regizorului co-scenarist George Miller, al cărui Happy Feet Two m-a făcut să mă simt din nou copil.

Mesajele subliminale legate de schimbările climatice, lecţiile de creştere a copiilor şi ideea că împărţim cu toţii o planetă ne sunt prezentate într-o manieră distractivă ce ne duce cu gândul mai de grabă la Finding Nemo decât la vreun documentar de pe Nat Geo. Printre noile personaje ce-şi fac apariţia în noua animaţie se numără marile staruri de cinema Brad Pitt şi Matt Damon ce fac acţiunea mult mai distractivă în rorurile celor doi crustacei Will şi Bill.

Acum cinci ani Miller ne-a făcut cunoştinţă cu Mumble (Elijah Wood), un tânăr pinguin imperial ce s-a remarcat prin talentul său la dans într-o societate axată în principal pe cântat. Acum, el este tatăl unei bile de puf numită Erik. Şi acum ne loveşte ironia: lui Erik nu-i place deloc să danseze.

După o mică altercaţie între cei doi, Erik se decide să fugă de acasă, doar că, după ce a fost găsit de Mumble, cei dor găsesc grupul lor blocat între pereţi de gheaţă în urma ciocnirii cu un gheţar. De ei depinde acum salvarea pinguinilor; noroc că au parte de ajutor din partea unor prieteni.

De data aceasta nu o să vă mai “plictisesc” cu calitatea imaginii oferită de ecranul IMAX din Cinema City, de data aceasta vă spun că trebuie văzut în sala IMAX pentru a te bucura cu adevărat de muzica incredibilă din film.

Michael Anthony – Van Halen

Mai crede cineva că fără Michael Anthony Van Halen nu ar fi fost la fel? Nu că aş vrea să-i discreditez pe Eddie sau Dave, dar omul acesta era practic cel care ţinea trupa în picioare. În momentul în care Michael îşi combina puternicul bass cu datul în tobe a lui Alex (care este şi el deseori trecut cu vederea), orice cântec interpretat părea că părăsea spaţiul şi timpul. În plus, nu este deloc uşor să ţii pasul cu Eddie acord cu acord.

Ce mulţi nu realizează este cât de mult conta, mai ales în concertele live, suportul vocal adus de Michael. Energia lui poate fi folosită drept definiţie pentru rock ‘n roll. Nu e nevoie decât să vezi oricare concert din anii 80 pentru a înţelege ce vreau să spun. Anthony susţine întotdeauna refrenul în timp ce Dave ţipă ca un nebun şi se dă la fetele din primul rând. Nu ai cum să nu-i apreciezi munca.

Acum zece ani a fost lansat The Fellowship of the Ring, prima adaptare după Tolkein ce purta semnătura lui Peter Jackson, ce i-a lăsat cu gura căscată pe mulţi ce spuneau că opera marelui J.R.R. nu va putea fi vreodată transpusă în film aşa cum trebuie. În plus, a deschis apetitul publicului pentru filmele de fantezie, apetit ce există chiar şi după un deceniu.

Realizarea unui film bazat pe povestea originală a lui Tolkein, The Hobbit, a fost subiectul zvonurilor încă din momentul în care Jackson a început LOTR. Procesul a fost însă unul extrem de dificil şi a implicat drepturi de autor, problemele financiare prin care trecea MGM, o lungă perioadă în care proiectul a fost sub cârma lui Guillermo del Toro şi întoarcerea lui Jackson în scaunul de regizor.

Acum vedem primul teaser (se pare că la Jackson şi teaserele sunt lung) al primului film, primele imagini din The Hobbit: An Unexpected Journey.

Public Enemies

Filmele şi televiziunea au fost acuzate că dau un aer de aventură vieţii de răufăcător încă de la începutul existenţei lor. Aşa ceva nu este corect. Nu televiziunea a făcut ca gangsterii din “Most Wanted” să fie cool. Hainele, armele şi femeile au făcut asta.

Evident, acest mic exerciţiu de logică nu a împiedicat nişte criminali să încerce să dea vina pe filme pentru comportamentul lor neadecvat. Un exemplu este un bărbat din Connecticut ce a declarat că inspiraţia de a se apuca de jefuit bănci pentru a-şi întreţine consumul de droguri i-a venit de la John Dillinger, personajul interpretat de Johnny Depp în filmul “Public Enemies”. Din nefericire, planul lui de a copia anti-eroul din filmu a eşuat pentru că nu a apucat să vadă acţiunea până la capăt. El s-a bazat doar pe ce a văzut din trailer. Dar să nu râdem de el, toţi am lăsat cel puţin un film neterminat atunci când, în mintea noastră, apărea ceva mai interesant de făcut. De ce nu jefuirea băncilor?

Săptămâna trecută a avut loc premiera filmului Sherlock Holmes: A Game of Shadow (la ei, evident). Este un film bun, pe care-l aşteptam. Dar nu-l aşteptam în niciun caz la fel de tare ca cel al cărui trailer a fost difuzat înaintea lui Homes, The Dark Knight Rises, ultimul din seria semnată de Christopher Nolan.

Tina Weymouth – Talking Heads

Tina este fără îndoială una dintre cele mai talentate femei ce au pus mâna pe o chitară bass. Faptul că o persoană albă poate fi atât de bună la ceva la care excelează cele de culoare este, din nou, ceva rar întâlnit. De asemenea, probabil este singurul model pentru toate fetele care s-au gândit vreodată că este mai distractiv să pună mâna pe o chitară decât pe o păpuşă.

Tina avea şi un stil aparte de a pune da un sunet inconfundabil oricărui cântec pe care-l interpreta. De la “Psycho Killer” la “Take me to the river”, Tina şi-a lăsat amprenta asupra oricărui lucru făcut de Talking Heads.

Există zvonuri că HBO are de gând să realizeze sezoanele trei şi patru din Game of Thrones cap la cap (à la Lord of the Rings). Şi avem deja certitudinea că acţiunea din A Storm of Swords se va desfăşura pe mai multe sezoane. Se pare că echipa de filmare din Irlanda de Nord a fost informată cu privire la acest plan şi avizată să se pregătească pentru nouă luni de filmare pentru anul viitor.

Nu am nicio îndoială că aceste zvonuri au un sâmbure de adevăr, ba chiar că este o variantă la care HBO se gândeşte serios, dar nu cred că este ceva bătut în cuie. Postul de televiziune nu va anunţa nimic oficial decât după începutul sezonului doi, aşa că are timp destul să se răzgândească.

Această abordare a serialului are logică, mai ales că a treia carte va fi împărţită pe mai multe sezoane. În acest fel întreaga acţiune a cărţii va fi filmată integral economisind bani de producţie iar copiii nu vor îmbătrâni prea mult între sezoane.

Aseară a avut loc simultan în 7 oraşe din România – Bucureşti, Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi si Timişoara – premiera ultimului film de sport de acţiune realizat de RedBull, The Art of Flight.

The Art of Flight îi urmăreşte pe Travis Rice, John Jackson, Mark Landvik, Scotty Lago, Jake Blauvelt, Nicolas Muller, Gigi Ruf, DCP şiPat Moore în visul lor de a găsi noi aventuri pe tot globul şi de a duce sportul la un alt nivel.

Brian Farm a adunat un arsenal compus din cele mai avansate echipamente de filmat pentru a aduce lumii o aventură cu snowboardul de proporţii gigantice. Filmat în locuri precum Jackson Hole, Alaska, Chile, Aspen, Patagonia, British Columbia şi nu numai, filmul plasează spectatorul într-un amestec perfect de aventuri şi călătorii, presarat cu foarte multă zăpadă.

Din păcate, singura modalitate legală de a vedea filmul în România este prin iTunes.

Vinnie Paul – Pantera

Deşi a stat tot timpul în umbra talentului nemaipomenit al fratelui său de a cânta la chitară şi de marea gura a lui Phil, Pantera nu ar fi fost la fel fără capacitatea lui Vinnie de a da în tobe cu o forţă de metal.

Relaţia muzicală dintre Vinnie şi Dime a fost atât de unică şi specială şi a dat naştere unor melodii atât de tari, încât mi se ridică părul pe ceafă. Aproape toată energia trupei era dată de modul în care Vinnie şi Dime cântau împreună. Ernergia lui este însă ceva ce majoritatea iau de-a gata. Să dea tot ce are în el, până la ultimul strop, de fiecare dată când urcă pe scenă, nu este ceva uşor de realizat.

Contribuţia sa adusă melodiile “Fucking Hostile”, “Domination” şi “The Art of Shredding” îl plasează fără drept de apel pe lista celor mai tari tobari din istoria rockului.

The Matrix

Din nou, este nevoie de un anumit tip de minte pentru a privi un film atât de rupt de realitate precum “The Matrix” şi să crezi că te uiţi la un documentar. Nimeni nu a spus vreodată “I know kung fu” cu o expresie atât de serioasă.

Totuşi, nu mai puţin de trei infracţiuni, printre care şi cea comisă de faimosul “lunetist din DC”, au fost inspirate din ceva numit “matricea”. Criminalii credeau atât de tare în ceea ce i-a motivat, încât au folosit filmul ca parte din apărarea lor, fapt ce a avut rezultate nu tocmai aşteptate.

Seinfeld

Vă vine sau nu să credeţi, această comedie consacrată despre nimic a stat la baza unei combinaţii ce aproape a adus protagoniştilor o grămadă de bani, dar care, în final, i-a băgat la pârnaie pentru o grămadă de ani.

Faimoasa idee concepută de Kramer şi Newman de a depozita mii de sticle în alt stat pentru un preţ mai mare poate ar fi funcţionat dacă cei doi nu ar fi dat peste maşina furată a lui Jerry. Din păcate, cei care au vrut să transpună ideea în realitate şi să facă acelaşi lucru în Maine cu mai bine de 100.000 de sticle şi conserve se pară că au încălcat cu adevărat legea.

Acum urmează concluzia “Ce-aş vrea să văd filmul asta!”, dar nu o voi spune pentru că încă am destule filme reale la care trebuie să mă uit. Acest fals trailer pentru filmul Angry Birds este foarte bine realizat. Încercarea de a transpune jocul în realitate şi de a-i da o poveste cât de cât plauzibilă pare aproape imposibil, dar cei de la Machinima au realizat ceva digerabil şi care ţine, oarecum, cont de joc.

Ştim cu toţii ca succesul unei formaţii se bazează pe efortul de echipă. Nu este niciodată un solo. Este trist însă când fanii uită uneori şi presupun că solistul scrie toate versurile iar chitaristul este cel ce compune toate muzica. Din acest motiv cred că trebuie să trecem în revistă câţiva dintre cei mai talentaţi muzicieni din industrie ce au parte rar de respectul pe care îl merită.

Jason Newsted – Metallica

Întotdeauna mi-a plăcut de Jason şi am urât faptul că majoritatea, inclusiv trupa, l-au comparat tot timpul cu Cliff Burton. El a dat 150% de fiecare dată când s-a urcat pe scenă şi nu s-a plâns nici măcar o dată. Întotdeauna s-a dedicat trupei şi spiritului Metallica şi s-a simţit întotdeauna noroc că face parte din formaţie.

Este o prostie atât de mare să încerci să-i compari pe Jason cu Cliff, mai ales la nivel muzical. Este ca şi cum ai încerca să compari o portocală cu-n viezure. Au două stiluri complet diferite de a cânta. Ţine de gustul fiecăruia. Personal îl prefer pe Cliff, influenţele sale căpătate de la Rush şi Misfits l-au transformat într-unul dintre cei mai originali basişti din timpurile noastre.

De cealaltă parte, Jason aducea o foarte mare energie prin mişcarea scenică, plus o voce ce dădea trupei un sunet mult mai greu în timpul concertelor live. În plus, ceva esenţial la chitarişti, el folosea o pană, în timp ce Cliff nu.

Un singur lucru este acceptat de toată lumea. Nimeni nu dă din cap aşa cum făcea Cliff Burton. Nimeni.

The Town

Câteva personaje din Illinois au văzut “The Town”, marele jaf al lui Ben Affleck, şi au considerat că dacă se vor costuma şi ei în călugăriţe înarmate cu semi-automate în viaţa reală va avea rezultat. În mod surprinzător, planul a decurs destul de bine, mai ales că jefuitorii ştiau nivelul de securitate al băncii şi unde se ţineau bancnotele de valoare mare în seif.

Din nefericire pentru ei însă, aceste detalii ştiute de tâlhari au părut dubioase şi pentru poliţie, astfel încât aceştia şi-au îndreptat atenţia către un fost angajat al băncii şi prietenul acestuia.

Taxi Driver

John Hinckley junior va rămâne în istorie ca tipul ce a încercat să-l asasineze pe Ronald Reagan pentru a o impresiona pe actriţa Jodie Foster, o faptă ce s-ar fi dovedit inutilă în momentul în care aceasta a recunoscut că îi plac femeile. Filmul ce l-a inspirat pe John să câştige afecţiunea actriţei a fost clasicul semnat de Martin Scorsese “Taxi Driver”. În film, Foster joacă rolul unei prostituate minore pe care anti-eroul filmului încearcă să o salveze din mâinile peştelui ei abuziv.

Filmul este oarecum bazat pe povestea lui Arthur Bremer, cel ce a încercat să-l împuşte pe candidatul la preşedenţie George Wallace, sperând că va deveni celebru prin asociere.

Planul lui Hinckley a eşuat însă pentru că nimic nu-l putea omorî pe Ronald Reagan; poate doar kryptonita sau un țăruș înfipt în inimă.

Liam Neeson se reuneşte cu regizorul A-Team, Joe Carnahan, pentru un proiect ce anunţă mai puţine explozii, dar mai multe momente înfricoșătoare. The Grey, produs de Ridley şi Tony Scott, este un film despre supravieţuire în care muncitorii unei exploatări petroliere rămân blocaţi în Alaska şi sunt vânaţi de lupi.

Cu puţin înainte de apariţia filmului, Carnahan a simţit că trebuie să clarifice următorul aspect în privinţa filmului: “Lupii au o zonă teritorială de 500 de kilometri şi, dacă treci graniţa acestei zone, te vor alerga până când ieşi din ea. Dacă ești la mai puţin de 50 de kilometri de cuibul lor, aşa cum este cazul în acest film, vor încerca să te omoare. Este matematică simplă, dar care a dat un subiect bun pentru un film despre om împotriva naturii.”

Wikus Van Der Merwe – District 9

Cu o cravată de duzină, o cămaşă cu mânecă scurtă ce poate fi definiţia cuvântului clişeu, o tunsoare de la frizeria din colţ şi valuri după valuri de transpiraţie, nu există erou mai tocilar decât micul manager devenit salvator de extratereştrii, Wikus Van Der Merwe. La începutul lui District 9, Wikus ocupă o mică funcţie cu puţină putere pe care a obţinut-o prin căsătorie la o companie ce se ocupă cu administrarea mahalalei în care locuiesc extratereştrii proaspăt ajunşi în Africa de Sud. Nu numai că este extrem de tocilar, dar este un nenorocit rasist care găseşte puţin prea multă bucurie în datul extratereştrilor afară din casele lor.

Toate acestea până când capătă nişte muci negri de extraterestru peste faţă. Pe măsură ce se transformă într-una dintre creaturile pe care le ura atât de tare, Wikus devine din ce în ce mai puţin tocilar şi mult mai scârbos. Dar, pe lângă toate secreţiile şi deformările fizice, se mai naşte ceva. Un erou. Unul extrem de scârbos, dar măcar nu mai arată ca un vierme de bibliotecă.

Cel care s-a conectat pe ultimul joc apărut printr-o conexiune dail-up şi-un modem pe 56k

Nu este foarte ieftin să ţii pasul cu tehnologia şi viteza cu care se transformă. Un conexiune broadband, un router wireless şi un număr neştiut de baterii pentru mouse va afecta clar bugetul tău. Este şi mai costisitor când ai de-a face cu cineva al cărui modem încă funcţionează pe bază de cărbuni.

Nu numai că te încetinesc. Conexiunea lor de doi lei strică jocul pentru toţi jucătorii. Şi, când în sfârşit internetul lor îşi dă duhul pentru că încearcă să ţină un server folosind un telegraf, s-a dus distracţia tuturor; majoritatea jocurilor neştiind să transforme automat un alt jucător în server. Poate e mai bine, pentru că e mai uşor să ai de-a face cu un singur tâmit, decât cu un întreg grup.

De când a apărut în Shrek 2, Motanul Încălţat a fost un personaj foarte îndrăgit de spectatori, de la şarmul dat personajului de Antonio Banderas, la capacitatea sa moştenită de a face acei ochi mari şi irezistibili de pisicuţă, Puss s-a bucurat de dragostea celor mici şi nu numai. Dar sunt aceste lucruri îndeajuns ca el să aibă propriul său film? Răspunsul este unul clar, “Da!”.

În prima sa aventură solitară, Puss este implicat în ceea ce pare a fi o misiune imposibilă, încercând să fure faimoasele boabe magice de fasole de la răufăcătorii Jack şi Jill pentru a urca pe vrejul răsărit din acestea la Castelul Uriaşului unde, aşa cum ştim cu toţii, se afla faimoasa Gâscă ce face oua de aur. La dreapta lui se află fratele său de sânge, Humpty Dumpty (cu care împarte un trecut agitat) şi Kitty Softpaws, cea mai pricepută hoaţă din lume.

Chris Miller, regizorul Puss in Boots, a stat şi la cârma Shrek the Third, dar Puss are capacitatea primului Shrek de a fi pe placul publicului, atât cel tânăr, dar şi cel mai în vârstă. Deşi unele glume vor trece neobservate de cei mici, iar altele sunt prea imature pentru a scoate măcar un zâmbet de la părinţi, în cele mai bune momente ale filmului tot publicul va râde la fel de tare. Există câteva scene ciudăţele, să le spun aşa, printre care cea cu dansul-luptă dintre Puss şi Kitty, la copilăria lui Puss şi Humpty în care au colectat toate tipurile de fasole, dar este un tip de ciudat ce funcţionează şi care te prinde în acţiunea filmului.

Imaginile arată uimitor, tehnologia 3D capturând perfect anumite peisaje, de la micul sătuc în care au copilărit cei doi, la marele deşert şi terminând cu norii pe care plutea castelul. Personajele au o textură aproape perfectă, fie că vorbim de blana pisicilor sau coaja de ou a lui Humpty iar a treia dimensiune, mai ales văzută la mărimea IMAX, îţi dă senzaţia că, dacă întinzi mâna, îi poţi atinge. Dacă aş vrea să revăd o scenă, este cea în care creşte vrejul şi poartă erorii de la sol, printre nori, până la castel într-un fel ce-ţi va opri respiraţia.

Dacă ne gândim la cât de dezamăgitor a fost Shrek Forever After, şi nici The Third nu a stat prea bine, Puss in Boots este un film ce ar putea marca fără probleme începutul unei noi serii. Analizând filmele ce anul trecut ale celor de la Dreamworks (How to Train Your Dragon şi magnificul Megamind), precum şi Kung Fu Panda 2, putem spune că studioul de animaţie sunt pe val. Cine ştie, poate chiar vor depăşi Pixar, ce au dat-o-n bară cu Cars 2.

Doctorul – Doctor Who

Eroii europeni sunt puţin diferiţi de cei de peste ocean. De exemplu, cel mai tare luptător sci-fi britanic, Doctorul. Steaua serialului de lungă durată Doctor Who, Doctorul a petrecut ani de zile luptându-se cu roboţi ucigaşi, genii malefice şi o garderobă pentru care unchiul tău puţin ciudat ar ucide.

Deşi a fost interpretat de mai bine de 11 actori de-a lungul anilor, Doctorul a considerat tot timpul că dacă ai de gând să-şi petreci ziua luptând cu forţele răului, ai putea şi să te îmbraci corespunzător. Dar, indiferent de ce haine are pe el, Doctorul este un susţinător vehement al non-violenței. El preferă să-ţi înfrângă adversarii prin nimic mai mult decât unu’, două discursuri bine construite şi pline de tehnologie. Dacă vreodată profesorul tău de cultură civică din clasa a 10-a ar inventa o maşină a timpului şi şi-ar dedica viaţa salvării universului, acesta ar fi Doctor Who.

Duminica seara importantă pentru HBO. Pe lângă primul episod din noul sezon al Boardwalk Empire, înaintea acestuia am văzut primele imagini din al doilea sezon al Game of Thrones. Pentru cei care nu au văzut imaginile la TV, HBO a pus filmul online. Este pentru prima oară când vedem noile personaje, precum şi câteva vorbe din partea producătorilor din spatele celui mai de succes serial de anul trecut.

Doar pentru că nişte tipi ce au la dispoziţie o dubă şi-un buget nelimitat pentru a umple două ore de acţiune pot să dea jaful secolului, nu înseamnă că poţi face şi tu acelaşi lucru în viaţa reală. Cu toate acestea, unii au încercat să recreeze ce au văzut în filme.

Fight Club

E nevoie de o minte destul de bolnavă pentru a vedea o satiră realizată de o altă minte la fel de bolnavă, cea a lui David Fincher, pentru a crede că este p idee bună să transpună în viaţa reală acţiunea filmului, crezând că asta va rezolva problemele societăţii. Dacă face ceva, este să demonstreze că filmul are dreptate referitor la persoanele instabile ce sunt prinse în birouri şi care-şi ţin mintea sedată cu medicamente prescrise de psiholog.

Un adolescent din New York, ce îşi merită locul pe lista celor “sub tratament”, a avut minunata idee de a lupta cu sistemul şi presiunea sub care este pus bărbatul modern nu numai prin punerea bazelor propriului său fight club, dar şi prin fabricarea unei bombe şi plantarea ei în faţa unui Starbucks. Din fericire, la fel ca şi personajul din film, suferea de o condiţie medicală numită “prostie”. S-a lăudat cu planul său prietenilor din club şi chiar i-a spus unuia dintre ei să se uite la ştiri în ziua în care avea de gând să detoneze bomba. În plus, bomba pe care a făcut-o poate ar fi avut puterea de a răni vreun trecător nevinovat, dar nu era destul de puternică pentru a distruge ceva mai mare decât o bancă din apropiere, ceea ce ar fi transmis un mesaj puternic administraţiei domeniilor publice.

După un astfel de weekend până şi bunica ştie cine va câştiga lupta la boxoffice. Diferiţi experţi au prevăzut că The Twilight Saga: Breaking Dawn Part 1 (Tâmpenia cu vampiri ce strălucesc, aşa cum este cunoscut filmul printre masculi) va aduce câştiguri de peste $100 milioane, ba chiar atinge 150, şi se va clasa undeva între locul doi şi al patrulea în top (pe locul doi se află The Dark Knight 150 milioane şi New Moon din seria mai sus menţionată este acum pe al patrulea loc cu 142 milioane de dolari). Ţinând cont că doar vizionările de la miez de noapte au adus aproape 30 de milioane, Bella şi al ei Edward sunt pe drumul cel bun.

Când un singur film domină sălile de cinema în acest fel, apar şi victime colaterale: vânzarea tuturor biletelor şi oameni care nu au de ales decât să vadă alte filme. Pentru întreaga familie avem Tintin sau Strumpfii. Pentru bărbaţi avem însă filmul plin de acţiune (şi sandale) al lui Tarsem Singh, Immortals. Echipa din spatele acestuia au făcut un spot foarte bine ţintit către bărbaţii ce nu vor să meargă cu prietenele să vadă cum pe o tipă ce nu este în stare să exprime ceva se bat un vampir cu orientări sexuale cel puţin dubioase şi-un vârcolac ce apare în film doar din cauza abdomenului său.

Frodo – Stăpânul Inelelor

Săracul Frodo. Micuţul nu vroia decât o viaţă simplă, în care să se relaxeze, să fumeze pipă şi, poate, să-şi bărbierească uriaşele picioare din când în când. Din păcate pentru piticania magică, restul celor ce locuiesc în Pământul de Mijloc au alte planuri pentru el şi prietenii săi.

Presat să ia slujba de salvator al lumii de moşul Gandalf, Frodo este forţat să care cel mai periculos obiect din Pământul Mijlociu în cel mai primejdios loc din aceiaşi regiune. Şi, colac peste pupăză, camarazii lui de călătorie sunt un puşti grăsun cu mari probleme de ataşament şi un dependent de-o viaţă ce trece prin-un mare sevraj. Dar, la fel ca şi restul eroilor mai tocilari, Frodo face ce trebuie pentru a salva ziua şi parcurge acest drum aşa cum ar fi făcut-o orice puşti cu coşuri: se plânge constant, nu merge mai mult de 50 de metri fără să se împiedice şi pune pe alţii să se ocupe de partea cu bătaia.

Cel care joacă de cinci zile fără oprire, nu-şi mai simte degetele şi aproape a rămas fără Red Bull şi cocaină

Un maraton de jucat sună bine când încă ai 12 ani şi poţi funcţiona zile întregi alimentat doar de propria ta energie şi devotament pentru joc, fără să suferi de vreo criză sau dureri insuportabile.

După de ai trecut de 12 ani şi jumătate, rareori sistemul funcţionează la fel de bine. Sigur, avem o grămadă de energizante pe care le putem cumpăra din supermarket, sau din spatele blocului de la tipul dubios, ce pot bloca semnalele ce-i spun creierului că trebuie să doarmă, dar dacă le amesteci cu ore petrecute în faţa TV-ului sau monitorului, acelaşi creier va decide că este momentul să închidă şi să plece în ţările calde.

Aceşti jucători au gesturi necontrolate şi ţipă în momente ce nu sunt deloc şocante, cum ar fi ecranul de loading sau genericul de final. De abia pot ţine pasul cu acţiunea, chiar dacă este ceva foarte complicat, precum X şi 0 sau brutalul Avioanele.

Snow White and the Huntman nu este doar tentativa Universal de a readuce la viaţă povestea clasică a Albei ca Zăpada într-un mod original, dar şi începutul unei serii de filme.
Joe Roth, producătorul filmului a declarat: Este menit să fie primul dintr-o serie de filme. Povestea va avea un final, dar vor rămâne multe întrebări legate de cele trei personaje, întrebări ce îşi vor găsi răspunsul în filmele următoare.

Tot el ne explică şi abordarea filmului: Vom păstra povestea de bază, aşa cum am făcut şi cu Alice (in Wonderland), o fată ce trebuie să devina regină, dar este alungată… Vânătorul este un mercenar, în sensul în care se descurcă foarte bine în pădure, mai bine decât oricine altcineva. Meseria lui este să prindă fete ce părăsesc toate regatul din cauza reginei. Albă ca Zăpada nu începe povestea ca o domniţă ce are nevoie de ajutor, ci ca o fată inocentă ce a fost ţinută captivă 11 ani de regină, scapă şi devine o războinică în pădure.

Cum vor duce toate acestea către o trilogie şi ce legătură reală are cu Albă ca Zăpada? Rămâne să aflăm.